A boxat cu criminalul

Redactor:
Andru Nenciu
A boxat cu criminalul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe când își efectua stagiul militar la Steaua, în 1992, Leonard
Doroftei a fost coleg cu Cristian Chilat, presupusul criminal din
Piatra-Neamț. După ce ProSport a scris despre latura sportivă a lui
„Falău”, fostul campion WBA a detaliat subiectul.

„Îl știu bine pe «Falău», mi l-am reamintit când i-am văzut
chipul și i-am auzit numele la tv. Mi-am zis: «Bă, ăsta e nebun!»
Am auzit că antrenorul lui ar fi spus într-un ziar din Piatra-Neamț
că m-ar fi bătut pe mine! Nici vorbă, păi trebuia să fi fost la lot
atunci! Era puțin mai înalt ca mine și stângaci. N-am ieșit cu el
la băut, la șpriț, deci nu știu prea multe despre caracterul lui.
Cert e că era un tip caterincos, care te făcea să râzi non-stop.
Probabil că l-a stricat anturajul, îmi pare rău pentru el”, ne-a
spus „Moșu”.

Steaua
Turabo, pe sport.ro

Meciul Steaua Turabo – Antwerp Giants, contând pentru a doua etapă
a Grupei F din cadrul FIBA Eurochallenge, va fi transmis marți, în
direct, la Sport.ro. În prima rundă a seriei, trupa vedetelor
Căruțașu și Stănescu s-a înclinat în deplasare în fața celei a
rușilor de la Dinamo Moscova, scor 60-88, și ocupă în prezent
poziția a patra. În clasamentul Diviziei A, roș-albaștrii sunt pe
doi, la egalitate de puncte (18) cu BC Mureș.

Oțelea,
între două iubiri

Într-un meci din cadrul etapei a 10-a a Ligii Naționale la
masculin, Steaua se duelează azi la Sala Floreasca (ora 17:00,
Digisport) cu CSM București, echipa condusă de directorul tehnic
Cornel Oțelea. Partida va avea o semnificație specială pentru
triplul campion mondial, el urmând a înfrunta marea dragoste chiar
în ziua în care va împlini 70 de ani. În cadrul aceleiași runde:
Oradea – Reșița 25-32 și Tg. Jiu – Bacău 29-30.

Bute
poartă piele de pisică

Conform ziarului Gândul, Lucian Bute și-a comandat înainte de a
părăsi România pantofi de lux de la „Maftei shoemaker”. Alexandru
Maftei, meșteșugar de renume mondial, a venit special de la Viena
pentru a-i lua măsurile lui „Mister KO”. Pentru una dintre perechi,
pugilistul și-a ales un material non-conformist: piele de pisică de
mare roșie!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Codul Rutier 2025. Mașinile care au interzis pe autostradă. Amendă 1.600 de lei pentru șoferi
Codul Rutier 2025. Mașinile care au interzis pe autostradă. Amendă 1.600 de lei pentru șoferi
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×